Tomson (1991) definește strategiile de coping  ca fiind niște mecanisme de reglare emoțională, ceea ce presupune și reglarea cognitivă a răspunsurilor emoționale la evenimentele negative din viața de zi cu zi, ce au drept consecință, intensificarea emoțiilor individuale.

Aceste strtegii sunt de fapt pattern-uri stabile, emoționale, cognitive și comportamentale, de a face față evenimentelor percepute negativ de către individ, nefiind comparabile cu trăsăturile de personalitate. Cu alte cuvinte, modul în care o persoană face față stresului din viața sa și cum se adaptează la situațiile prezente.

Lazarus și Folkman (1984) definesc „stresul” ca fiind o relație particulară între individ și mediu, în care persoana evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii și amenință starea sa de bine, evaluare ce duce la declanșarea unor procese de coping (răspunsuri cognitive, afective și comportamentale) la feedback-urile primite. Plecând de la această definiție, se pot extrage două caracteristici ale strategiilor de coping:

  1. Presupune un efort conștient, îndreptat către modul în care situația negativă este percepută, prelucrată și stocată;
  2. Presupune o anumită procesualitate și etapizare astfel: anticiparea situației, confruntarea și redefinirea situației, analiza semnificației în urma confruntării.

Din punct de vedere cognitiv, în momentul în care o persoană se confruntă cu un eveniment stresant, acesta este perceput subiectiv, analizat și interpretat conform experiențelor anterioare de viață, rezultând astfel distorsiunile cognitive în prelucrarea informației, în redefinirea situației în funcție de experiențele proprii, individuale, generând un comportament adaptativ (overt și covert behaviour). Astfel, se poate întâmpla ca în „prelucrarea” cognitivă a anumitor situații, să apară un dezacord între percepția sa (ceea ce stabilește că este „amenințător”) și realitatea.

În cadrul acestui proces cognitiv de evaluare, unde pot apărea distorsiuni cognitive, adesea se pot continua cu reevaluări mentale care, însă, nu se mai adresează situației inițiale. Aici apar în discuție credințele intermediare și cele centrale (schemele cognitive).

Aceste reinterpretări duse la extrem, pot declanșa anumite boli psihice. Spre exemplu, mecanismele defensive, aplicate neselectiv, survenite pe o strucutră de personalitate dizarmonică (de pildă, tulburarea de personalitate paranoidă), pot duce la debutul schizofreniei paranoide.

Același mecanism este întâlnit și în bolile somatice, care au un impact psihologic real, fenomen psihic ce poate duce la agravarea prognosticului inițial.

În 2011, S.R. Knowles și colaboratorii (2011) studiază relațiile dintre modul de manifestare al bolii, percepția pacienților asupra bolii, strategiile de coping și morbiditățile psihologice în cazul pacienților cu boală Crohn (CD). La baza acestui studiu stă ipoeza conform căreia adaptarea, din punct de vedere psihologic, la boală este influențată de: severitatea bolii, percepția subiectivă asupra bolii și strategiile de coping adoptate. De astea, starea de bine a pacientului poate influența tipul de suport psihologic de care are nevoie. Prin urmare, scopul acestui studiu este de a caracteriza factorii psihologici care pot influența starea de bine a pacienților diagnosticați cu CD.

În cadrul acestui studiu au fost implicați 96 de pacienți cu CD (34 bărbați, 62 femei; media vârstei, 38 de ani). Severitatea simptomelor bolii a fost evaluată cu Crohn’s Disease Activity Index (CDAI), strategiile de coping au fost evaluate cu Carver Brief COPE Scale, percepția pacienților asupra bolii a fost evaluată cu Brief Illness Perception Questionnaire (BIPQ), iar anxietatea și depresia au fost  măsurate cu Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS).

Rezultatele obținute au indicat, prin combinarea scorurilor rezultate în urma aplicării chestionarelor, că evoluția bolii este influențată de percepția pacienților asupra bolii; iar percepția pacienților asupra bolii are o influență semnificativă asupra simtomelor anxios-depresive. De asemenea, utilizarea anumitor strategii de coping a fost corelată semnifictiv cu prezența simptomatologiei anxioase și depresive.

În concluzie, s-a constatat existența unor corelații semnificative statistic între evoluția bolii, percepția pacienților asupra bolii, strategiile de coping, depresia și anxietatea. Autorii susțin că aceste rezultate pot furniza o direcție pentru programele de suport psihologic adresate pacienților cu boală Crohn.

 

Autor: Psiholog Alexandra Nae, sinteză din lucrarea de disertație „Studiu privind stabilirea unui profil de personalitate şi a factorilor de mediu care duc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor cu afecțiuni autoimune” (2019), nepublicată.

 

Referințe bibliografice:

Knowles, S. R., et. all. (2011). Preliminary examination of the relations between disease activity, illness perceptions, coping strategies and psychological morbidity in Crohn’s Disease guided by the common sense model of illness. Inflamatory Bowel Disease. Vol. 17, nr. 12, pg. 2551-2557.

În 2010, T. Piche și colaboratorii au studiat impactul finționalității intestinale (”functional bowel symptoms”) asupra calității vieții și a stării de oboseală din boala Crohn și sindromul de colon iritabil. Scopul acestui studiu a fost de a evalua prevalența simptomelor sindromului de colon iritabil (IBS) în cazul bolii Crohn (CD) și să se compare impactul simptomatologiei IBS asupra calității vieții (Qol) și a stării de oboseală în cazul celor două boli.
În cadrul prezentului studiu au fost implicați 92 de pacienți cu CD, dintre care: 40 de pacienți cu IBS și 20 de participanți sănătoși, cu vârste similare. Simptomele IBS au fost evaluate utilizându-se criteriile de diagnostic din Rome III; severitatea simptomelor IBS, calitatea vieții, oboseala, depresia și anxietatea au fost evaluate prin chestionarele: Francis Score, Likert Scales, Fatigue Impact Scale, varianta scurtă a Beck and Hospital Anxiety and Depression Scale.

Rezultatele obținute au indicat că simptomele de colon iritabil erau prezente în la 42 de subiecți diagnosticți cu CD din 92 (45,6%). De asemenea, în cazul pacienților care au raportat prezența simptomelor IBS, s-a constatat o deteriorare semnificativă a calității vieții și au obținut scoruri ridicate la oboseală și depresie, însă rezultatele obținute la anxietate au rămas constante. Comparativ, s-a constat că pacienții cu simptome IBS au raportat că acestea sunt mult mai severe și o deterioare semnificativă a calității vieții, comparativ cu pacienții cu CD; însă s-au obținut rezultate similare la oboseală, depresie și anxietate. Astfel, în cazul pacienților cu CD, oboseala a fost corelată cu prezența simptomelor IBS.

Autorii au concluzionat că prevalența simptomelor de colon iritabil (IBS) este mai ridicată în cazul pacienților cu boală Crohn (CD); iar prezența acestor simptome este asociată cu un nivel ridicat de tulburări depresive și/sau oboseală cronică. Însă este necesară o cercetare mai amănunțită pentru a determina care sunt mecanismele care conduc la apariția simptomelor de IBS în cazul bolii Crohn (CD).

Într-un alt studiul privind impactul psihologic și emoțional în cazul bolii de reflux gastroesofagian, autorii (T. Kamolz și V. Velanovich, 2002) sisțin că există o legătură între aspectele de natură psihologică și cele de natură fiziologică în cazul bolilor esofagiene și altor boli gastrointestinale. Studiul realizat de acești autori este un review al literaturii de spepcialitate privind rolul factorilor psihologici și emoționali care influențează simptomatologia tulburării de reflux gastroesofagian (GERD), cât și tratamentul.

Rezultatele acestui studiu au indicat existența unei interacțiuni complexe între GERD, simptomele percepute de pacient și statusul psihoemoțional. Deși există evidențe care să ateste exsitența unor efecte negative datorate de stres la nivel esofagian și la nivelul funcționării stomacului, acestea nu confirmă că proteinele generate în situații de stres sunt răspunzătoare de refluxul acid patologic (”pathological acid reflux”). De asemenea, în cazul pacienților care nu au probleme de natură psihologică și/sau emoționale, GERD poate cauza simtome anxioase și depresive care pot influența tratamentul. Pe de altă parte, în cazul pacienților care au o tulburare psihoemoțională (cele mai comune sunt tulburările anxioase și cele depresive) sau simdromul de durere cronică, pot să nu aibă un răspuns favorabi la tratamentul pentru GERD. În cazul acestor pacienți, este recomandată o abordare multidimensională care să cuprindă un tratament cu antidepresive și o evaluare și tramanet reumatologic.

Un alt studiu realizat pe pacienții cu boală Crohn a avut ca temă impactul tulburării depresive majore, pe termen lung și pe termen scurt, în cazul pacienților cu boală Crohn (CD), aflați în tratament cu infliximab. În cadrul acestui studiu au participat 100 de pacienți diagnosticați cu CD și tulburare depresivă majoră (s-a utilizat chestionarul Patient Health Questionaire), aflați în tratament de patru săptămâni cu infliximab. Rezultatele au indicat o rată de remisie a bolii de 60%. Prelucrarea statistică cu regresia multivariată Cox a confirmat faptul că tulburarea depresivă majoră comorbidă reprezintă un factor determinant al evoluției bolii, atât în faza de baseline, cât și la reevaluare.

Autorii au concluzionat că tulburarea depresivă majoră reprezintă un factor de risc ce conduce la eșecul tratamentului medicamentos și activează remisiile bolii. Evaluarea și managementul tulburării depresive majore în cazul pacienților diagnosticați cu boală Crohn ar trebui să fie inclus în abordarea clinică.

Tot din punct de vedere al studiului trăsărutilor accentuate de anxietate și depresie în rândul pacienților diagnosticați cu boli gastrointestinale este cercetarea realizată de G. Addolorato și colaboratorii (2008) pe un eșantion de 1641 de pacienți. Obiectivele acestui studiu au fost de a evalua starea și trăsătura accentuată de anxietate și depresie curentă pe o perioadă de 8 ani (din 1997 până în 2005). Anxietatea a fost evaluată cu inventarul State and Trait Anxiety Inventory, iar depresia a fost evaluată cu scala Zung self-rating depression scale. Rezultatele obținute au indicat un număr de 1379 de pacienți (84,1%) ce prezentau anxietate ca stare; 1098 (67%) prezentau trăsături anxioase și 442 (27%) prezentau o dispoziție depresivă. Numărul de boli gastrointestinale a fost corelat cu anxietatea (atât ca stare, cât și ca trăsătură). De asemenea, s-a constatat că femeile au obținut scoruri mai ridicate atât la anxietate, cât și la depresie, comparativ cu bărbații. Totodată, s-a observat existența unei legături între starea anxioasă și alergiile la diverse alimente (p ˂ 0.001), existența unor bacterii intestinale (p = 0.03), infecții cu Helicobacter pylori (Hp, p = 0.01) și colită ulcerativă în faza activă (p = 0.03). Pe de altă parte, s-au observat existența unor relații între anxietatea ca trăsătură și sindromul de colon iritabil (p ˂ 0.001), alergii la diverse alimente (p = 0.001) și existența unor bacterii intestinale (p = 0.001).

Depresia a fost corelată cu sindromul de colon iritabil (p ˂ 0.001) și boală coleiacă (p = 0.01).

Autorii au concluzionat că majoritatea pacienții care se duc la medic din cauza unor probleme gastrointestinale au asociate și tulburări afective; din acest motiv, cazuistica acestor pacienți se recomandă a fi abordată dintr-o perspectivă pluridisciplinară (o echipă de specialiști care să conțină: medici gastroenterologi, psihologi și/sau psihiatrii).

 

Autor: Psiholog Alexandra Nae, sinteză din lucrarea de disertație „Studiu privind stabilirea unui profil de personalitate şi a factorilor de mediu care duc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor cu afecțiuni autoimune” (2019), nepublicată.

 

Referințe bibliografice:

  1. Addolorato, G., et. all. (2008). State and trait anxiety and depression in patients affected by gastrointestinal diseases: psychometric evaluation of 1641 patients referrd to an internal medicine outpatient setting. International Journal of Clinical Practice. Nr. 62, pg. 1063-1069.
  2. De Palma, Gida, et. all. (2014). The microbiota-gut-brain axis in gastrointestinal disorders: stressed bugs, stressed brain or both? J Physiol. Nr. 14, pg. 2989-2997.
  3. Kamloz, T., Velanovich, V. (2002). Psychological and emotional aspects of gastroesophageal reflux disease. Diseases of the Esophagus. Nr. 15, pg. 199-203.
  4. Knowles, S. R., et. all. (2011). Preliminary examination of the relations between disease activity, illness perceptions, coping strategies and psychological morbidity in Crohn’s Disease guided by the common sense model of illness. Inflamatory Bowel Disease. Vol. 17, nr. 12, pg. 2551-2557.
  5. Persoons, P., et. all. (2005). The impact of major depressive disorder on the short- and long-term outcome of Crohn’s disease treatment with infliximab. Blackwell Publishing Ltd. Aliment Pharmacol Ther. Nr. 22, pg. 101-110.
  6. Piche, T., et. all (2010). Impact of functional bowel symptoms on quality of life and fatigue in quiescent Crohn disease and irritable bowel syndrom. Neurogastroenterol Motil. Nr. 22.
  7. Sahoo, Swapnajeet, Padhy, K., Susanta. (2017). Cross-cultural and psychological issues in irritable bowel syndrome. Journal of Gastroenterology and Hepatology. Nr. 32, pg. 1679-1686.

 

Studiul privind evaluarea simptomelor somatice în tulburarea depresivă majoră (Alina Beldie, Elena Călinescu, 2009) a cuprins 100 de pacienţi diagnosticaţi cu tulburare depresivă majoră, conform criteriilor din DSM-IV tradus, fără afecţiuni somatice la momentul evaluării. Simptomele somatice au fost evaluate cu „Inventarul Simptomelor Somatice” (SSI), iar severitatea depresiei a fost evaluată cu „Scala de Depresie Hamilton” (HAM-D). Rezultatele obţinute au relevat faptul că majoritatea participanţilor au raportat simptome somatice ca: „oboseală”, „slăbiciune”, „epuizare cea mai mare parte din timp” (63% din aceştia au raportat un nivel crescut de severitate). De asemenea, s-au raportat  şi simptome ca: „sentimentul de a nu fi în cea mai bună formă fizică, le fel de bună ca majoritatea prietenilor”, într-un procentaj mai scăzut; iar cefaleea a fost cel mai comun simptom algic.

Autorii au relatat: „coeficientului Pearson indică o corelaţie puternică între scorurile SSI şi HAM-D (r=0.660), dar şi între anumiţi itemi ai SSI şi HAM-D cum ar fi: „oboseală, slăbiciune, epuizare” (r=0.64), „sentimentul de a nu fi într-o formă fizică la fel de bună ca majoritatea prietenilor” (r=0.52), „headaches” (r=0.50)”.

În concluzie, rezultatele prezentului studiu demonstrează o asociere semnificativă statistic între acuzele somatice şi tulburarea depreresivă majoră. Din acest motiv, evaluarea simptomatologiei somatice poate fi utila în diagnosticarea si estimarea severitatii tulburării depresive majore, precum şi în dezvoltarea de strategii terapeutice.

Un alt studiu, realizat de Daniela G. Glăvan și colaboratorii (2017), privind comorbiditățile somatice în depresia unipolară a conținut 5054 pacienți diagnosticați cu tulburare depresivă, internați pe o perioadă de cinci ani în Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, care prezentau o frecvență relativ crescută de boli cardiovasculare și hiperglicemie (în cazul pacienților de sex feminin). S-a constatat că evaluția tulburării mentale a fost influențată semnificativ de frecvența crescută a comorbidităților somatice, cât și de o perioadă mai lungă de internare. Aceste rezultate subliniază importanța abordării multidisciplinare a comorbidităților asociate în vederea îmbunătățirii rezultatelor tratamentului medicamentos  și, de asemenea, pentru a favoriza o bună recuperare în urma episoadelor depresive.

De asemenea, studiul replicat de Alexandra I. Mihăilescu și colaboratorii în anul 2016, după cel realizat în anul 1970 privind depresia în rândul adulților tineri cu boli somatice cronice, a relevat faptul că prevalenața depresiei în rândul persoanelor cu boli somatice cronice este de trei ori mai mare, comparativ cu eșantionul fără boli somatice. Scopul acestui studiu a fost de a analiza riscul de instalare a simptomelor depresive în rândul pacienților cu boli somatice cronice, având maxim 30 de ani.

Metoda folosită a fost cea din studiul inițial (din 1970); iar datele au fost analizate prin intermediul statisticilor descriptive, chi-square și regresie logistică.

Rezultatele acestui studiu au indicat că un număr de 1409 de pacienți (12.7%; N=11211), cu vârste de aproximativ 30 de ani, avea diagnostic de depresie. Dintre aceștia, 860 aveau comorbid hipertensiune (7.7.%) și 109 diabet (1%). Aceste date sugerează existența riscului crescut de apariție al simptomelor depresive în cazul acestor pacienți și, de asemenea, în cazul pacienților cu boli somatice „pure”, factorii de risc predispozanți apariției depresiei erau statutul socio-economic și diabetul (corelații obținute prin regresie logistică).

Autorii concluzionează că persoanele cu vârsta de maxim 30 de ani, având boli somatice cronice (ca hipertensiune și/sau diabet) sunt mai predispuse de a avea depresie și recomandă realizarea unui screening „agresiv” și prescrierea tratamentelor antidepresive.

 

Referinţe bibliografice

  1. Andreescu, C. et. all. (2007). Comorbid Anxiety Delays Treatment Response and Increases Relapse in Late-Life Depression: A Controlled Study. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 4.
  2. Beldie Alina,  Calinescu Elena. (2009). Evaluarea simptomelor somatice in tulburarea depresiva majora. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 2-3.
  3. Glăvan, G., Daniela, et. all. (2017). Somatic comorbidities in unipolar depression. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 3.
  4. Mihăilescu, I., Alexandra et. all. (2016). Depression in young adults with chronic somatic illness – an analysis of 1970 British cohort study. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 2.

În cazul pacienților cu afecțiuni mentale cronice, prezența comorbidităților somatice este adesea prezentă, ducând la întârzierea diagnosticului și influențând tratamentul. În acest sens, studiul realizat de Mihai V. Zamfir și colaboratorii (2014) privind comorbiditățile somatice existente în rândul pacienților cu boli mentale cronice aduce un argument în această problematică. Autorii susțin că „evaluarea comorbidităților devine o necesitate în cercetarea clinică” propunând o metodă de evaluare prin indicii de comorbiditate, deoarece oferă o imagine globală a severității bolilor asociate și, de asemenea, exclud afecțiunea de bază, oferind o imagine de ansamblu a efectului cumulat al afecțiunilor comorbide.

Totodată, autorii aduc în discuție conceptul de „fragilitate” care „se referă la starea de vulnerabilitate globală și la agenții stresori, stare care determină un prognostic nefavorabil”. Acest concept a fost studiat în principal în cazul persoanelor vârstnice. Caracteristicile conceptului de fragilitate sunt „afectarea fiziologică globală și răspunsul nefavorabil la acțiunea factorilor stresori”.

În cadrul studiului, au participat pacienți diagnosticați cu schizofrenie și tulburare bipolară de tip I și II, având comorbidități somatice ca, spre exemplu, diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, boli pulmonare și modificări ale greutății corporale (tendințe spre obezitate).

Autorii au concluzionat că sunt necesare mai multe studii de specialitate prin intermediul cărora să se stabilească existența unor corelații între dimensiunile somatice ale tulburărilor mentale, reprezentate prin comorbidități somatice și, de asemenea, stabilirea unor corelații între tulburările mentale, comorbiditățile somatice și fragilitate, prin intermediul unor instrumente standardizate

 

(Sinteză articol: Preda, I., Gabriela, Talașman, I., Anca, Zamfir, V. Mihai. (2014). Somatic co-morbidities and frailty in patients with mental disorders. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 4.)