În 2011, S.R. Knowles și colaboratorii (2011) studiază relațiile dintre modul de manifestare al bolii, percepția pacienților asupra bolii, strategiile de coping și morbiditățile psihologice în cazul pacienților cu boală Crohn (CD). La baza acestui studiu stă ipoeza conform căreia adaptarea, din punct de vedere psihologic, la boală este influențată de: severitatea bolii, percepția subiectivă asupra bolii și strategiile de coping adoptate. De astea, starea de bine a pacientului poate influența tipul de suport psihologic de care are nevoie. Prin urmare, scopul acestui studiu este de a caracteriza factorii psihologici care pot influența starea de bine a pacienților diagnosticați cu CD.

În cadrul acestui studiu au fost implicați 96 de pacienți cu CD (34 bărbați, 62 femei; media vârstei, 38 de ani). Severitatea simptomelor bolii a fost evaluată cu Crohn’s Disease Activity Index (CDAI), strategiile de coping au fost evaluate cu Carver Brief COPE Scale, percepția pacienților asupra bolii a fost evaluată cu Brief Illness Perception Questionnaire (BIPQ), iar anxietatea și depresia au fost  măsurate cu Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS).

Rezultatele obținute au indicat, prin combinarea scorurilor rezultate în urma aplicării chestionarelor, că evoluția bolii este influențată de percepția pacienților asupra bolii; iar percepția pacienților asupra bolii are o influență semnificativă asupra simtomelor anxios-depresive. De asemenea, utilizarea anumitor strategii de coping a fost corelată semnifictiv cu prezența simptomatologiei anxioase și depresive.

În concluzie, s-a constatat existența unor corelații semnificative statistic între evoluția bolii, percepția pacienților asupra bolii, strategiile de coping, depresia și anxietatea. Autorii susțin că aceste rezultate pot furniza o direcție pentru programele de suport psihologic adresate pacienților cu boală Crohn.

 

Autor: Psiholog Alexandra Nae, sinteză din lucrarea de disertație „Studiu privind stabilirea unui profil de personalitate şi a factorilor de mediu care duc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor cu afecțiuni autoimune” (2019), nepublicată.

 

Referințe bibliografice:

Knowles, S. R., et. all. (2011). Preliminary examination of the relations between disease activity, illness perceptions, coping strategies and psychological morbidity in Crohn’s Disease guided by the common sense model of illness. Inflamatory Bowel Disease. Vol. 17, nr. 12, pg. 2551-2557.

În 2010, T. Piche și colaboratorii au studiat impactul finționalității intestinale (”functional bowel symptoms”) asupra calității vieții și a stării de oboseală din boala Crohn și sindromul de colon iritabil. Scopul acestui studiu a fost de a evalua prevalența simptomelor sindromului de colon iritabil (IBS) în cazul bolii Crohn (CD) și să se compare impactul simptomatologiei IBS asupra calității vieții (Qol) și a stării de oboseală în cazul celor două boli.
În cadrul prezentului studiu au fost implicați 92 de pacienți cu CD, dintre care: 40 de pacienți cu IBS și 20 de participanți sănătoși, cu vârste similare. Simptomele IBS au fost evaluate utilizându-se criteriile de diagnostic din Rome III; severitatea simptomelor IBS, calitatea vieții, oboseala, depresia și anxietatea au fost evaluate prin chestionarele: Francis Score, Likert Scales, Fatigue Impact Scale, varianta scurtă a Beck and Hospital Anxiety and Depression Scale.

Rezultatele obținute au indicat că simptomele de colon iritabil erau prezente în la 42 de subiecți diagnosticți cu CD din 92 (45,6%). De asemenea, în cazul pacienților care au raportat prezența simptomelor IBS, s-a constatat o deteriorare semnificativă a calității vieții și au obținut scoruri ridicate la oboseală și depresie, însă rezultatele obținute la anxietate au rămas constante. Comparativ, s-a constat că pacienții cu simptome IBS au raportat că acestea sunt mult mai severe și o deterioare semnificativă a calității vieții, comparativ cu pacienții cu CD; însă s-au obținut rezultate similare la oboseală, depresie și anxietate. Astfel, în cazul pacienților cu CD, oboseala a fost corelată cu prezența simptomelor IBS.

Autorii au concluzionat că prevalența simptomelor de colon iritabil (IBS) este mai ridicată în cazul pacienților cu boală Crohn (CD); iar prezența acestor simptome este asociată cu un nivel ridicat de tulburări depresive și/sau oboseală cronică. Însă este necesară o cercetare mai amănunțită pentru a determina care sunt mecanismele care conduc la apariția simptomelor de IBS în cazul bolii Crohn (CD).

Într-un alt studiul privind impactul psihologic și emoțional în cazul bolii de reflux gastroesofagian, autorii (T. Kamolz și V. Velanovich, 2002) sisțin că există o legătură între aspectele de natură psihologică și cele de natură fiziologică în cazul bolilor esofagiene și altor boli gastrointestinale. Studiul realizat de acești autori este un review al literaturii de spepcialitate privind rolul factorilor psihologici și emoționali care influențează simptomatologia tulburării de reflux gastroesofagian (GERD), cât și tratamentul.

Rezultatele acestui studiu au indicat existența unei interacțiuni complexe între GERD, simptomele percepute de pacient și statusul psihoemoțional. Deși există evidențe care să ateste exsitența unor efecte negative datorate de stres la nivel esofagian și la nivelul funcționării stomacului, acestea nu confirmă că proteinele generate în situații de stres sunt răspunzătoare de refluxul acid patologic (”pathological acid reflux”). De asemenea, în cazul pacienților care nu au probleme de natură psihologică și/sau emoționale, GERD poate cauza simtome anxioase și depresive care pot influența tratamentul. Pe de altă parte, în cazul pacienților care au o tulburare psihoemoțională (cele mai comune sunt tulburările anxioase și cele depresive) sau simdromul de durere cronică, pot să nu aibă un răspuns favorabi la tratamentul pentru GERD. În cazul acestor pacienți, este recomandată o abordare multidimensională care să cuprindă un tratament cu antidepresive și o evaluare și tramanet reumatologic.

Un alt studiu realizat pe pacienții cu boală Crohn a avut ca temă impactul tulburării depresive majore, pe termen lung și pe termen scurt, în cazul pacienților cu boală Crohn (CD), aflați în tratament cu infliximab. În cadrul acestui studiu au participat 100 de pacienți diagnosticați cu CD și tulburare depresivă majoră (s-a utilizat chestionarul Patient Health Questionaire), aflați în tratament de patru săptămâni cu infliximab. Rezultatele au indicat o rată de remisie a bolii de 60%. Prelucrarea statistică cu regresia multivariată Cox a confirmat faptul că tulburarea depresivă majoră comorbidă reprezintă un factor determinant al evoluției bolii, atât în faza de baseline, cât și la reevaluare.

Autorii au concluzionat că tulburarea depresivă majoră reprezintă un factor de risc ce conduce la eșecul tratamentului medicamentos și activează remisiile bolii. Evaluarea și managementul tulburării depresive majore în cazul pacienților diagnosticați cu boală Crohn ar trebui să fie inclus în abordarea clinică.

Tot din punct de vedere al studiului trăsărutilor accentuate de anxietate și depresie în rândul pacienților diagnosticați cu boli gastrointestinale este cercetarea realizată de G. Addolorato și colaboratorii (2008) pe un eșantion de 1641 de pacienți. Obiectivele acestui studiu au fost de a evalua starea și trăsătura accentuată de anxietate și depresie curentă pe o perioadă de 8 ani (din 1997 până în 2005). Anxietatea a fost evaluată cu inventarul State and Trait Anxiety Inventory, iar depresia a fost evaluată cu scala Zung self-rating depression scale. Rezultatele obținute au indicat un număr de 1379 de pacienți (84,1%) ce prezentau anxietate ca stare; 1098 (67%) prezentau trăsături anxioase și 442 (27%) prezentau o dispoziție depresivă. Numărul de boli gastrointestinale a fost corelat cu anxietatea (atât ca stare, cât și ca trăsătură). De asemenea, s-a constatat că femeile au obținut scoruri mai ridicate atât la anxietate, cât și la depresie, comparativ cu bărbații. Totodată, s-a observat existența unei legături între starea anxioasă și alergiile la diverse alimente (p ˂ 0.001), existența unor bacterii intestinale (p = 0.03), infecții cu Helicobacter pylori (Hp, p = 0.01) și colită ulcerativă în faza activă (p = 0.03). Pe de altă parte, s-au observat existența unor relații între anxietatea ca trăsătură și sindromul de colon iritabil (p ˂ 0.001), alergii la diverse alimente (p = 0.001) și existența unor bacterii intestinale (p = 0.001).

Depresia a fost corelată cu sindromul de colon iritabil (p ˂ 0.001) și boală coleiacă (p = 0.01).

Autorii au concluzionat că majoritatea pacienții care se duc la medic din cauza unor probleme gastrointestinale au asociate și tulburări afective; din acest motiv, cazuistica acestor pacienți se recomandă a fi abordată dintr-o perspectivă pluridisciplinară (o echipă de specialiști care să conțină: medici gastroenterologi, psihologi și/sau psihiatrii).

 

Autor: Psiholog Alexandra Nae, sinteză din lucrarea de disertație „Studiu privind stabilirea unui profil de personalitate şi a factorilor de mediu care duc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor cu afecțiuni autoimune” (2019), nepublicată.

 

Referințe bibliografice:

  1. Addolorato, G., et. all. (2008). State and trait anxiety and depression in patients affected by gastrointestinal diseases: psychometric evaluation of 1641 patients referrd to an internal medicine outpatient setting. International Journal of Clinical Practice. Nr. 62, pg. 1063-1069.
  2. De Palma, Gida, et. all. (2014). The microbiota-gut-brain axis in gastrointestinal disorders: stressed bugs, stressed brain or both? J Physiol. Nr. 14, pg. 2989-2997.
  3. Kamloz, T., Velanovich, V. (2002). Psychological and emotional aspects of gastroesophageal reflux disease. Diseases of the Esophagus. Nr. 15, pg. 199-203.
  4. Knowles, S. R., et. all. (2011). Preliminary examination of the relations between disease activity, illness perceptions, coping strategies and psychological morbidity in Crohn’s Disease guided by the common sense model of illness. Inflamatory Bowel Disease. Vol. 17, nr. 12, pg. 2551-2557.
  5. Persoons, P., et. all. (2005). The impact of major depressive disorder on the short- and long-term outcome of Crohn’s disease treatment with infliximab. Blackwell Publishing Ltd. Aliment Pharmacol Ther. Nr. 22, pg. 101-110.
  6. Piche, T., et. all (2010). Impact of functional bowel symptoms on quality of life and fatigue in quiescent Crohn disease and irritable bowel syndrom. Neurogastroenterol Motil. Nr. 22.
  7. Sahoo, Swapnajeet, Padhy, K., Susanta. (2017). Cross-cultural and psychological issues in irritable bowel syndrome. Journal of Gastroenterology and Hepatology. Nr. 32, pg. 1679-1686.

 

Depresia poate fi definită ca un complex de emoții, stări și comportamente care reprezintă un răspuns normal la factorii de stres (pierderea unei persoane iubite, eșec școlar sau profesional, boală sau altele). Tristețea este emoția de bază, adaptativă, la pierdere sau la pericolul pierderii (Lazarus)[1].

 

Conform lucrărilor lui Aaron Beck, există patru seturi de simptome,:

  • emoționale – tristețe, melancolie, pierderea satisfacției, a plăcerii unor activități, pierderea afecțiunii pentru ceilalți etc;
  • cognitive – gânduri negative, stimă de sine scăzută, sentiment de eșec, vinovăție, încetinire în gândire sau lipsa concentrării;
  •  motivaționale – pasivitate, pierderea interesului pentru job / școală / activități, încetarea practicării unor hobby-uri, pierderea apetitului etc
  • somatice – dureri de cap, dureri de stomac, stare de greață, senzație de frig persistent, încordare musculară, tulburări de somn, senzația de oboseală cronică.

 

În cazul adulților, depresia se manifestă mai degrabă prin stări de tristețe și melancolie, pierderea plăcerii, încetinirea gândirii, greutate în mișcare etc. În cazul copiilor și adolescenților, manifestările sunt diferite, ceea ce îi poate face pe cei din jur să nu depisteze depresia la vârstele mici și, mai grav, să nu ofere ajutorul corect.

 

Manifestările depresiei[2]:

  1. în cazul sugarilor – lipsa de apetit, lipsa dezvoltării, tulburări de somn, coșmaruri
  2. in cazul copiilor 1-3 ani – anhedonie, iritabilitate, plâns, agitație, mișcări repetitive ale capului, legănat, toleranță scăzută la frustrare etc
  3. prepuberi – mai ales somatizare, iritabilitate, izolare socială, rezultate școlare slabe, agresivitate manifestată, schimbări bruște de dispoziție, dificultate de concentrare[3]. Adeseori, depresia la această vârstă se confundă cu ADHD. De asemenea, apar tulburările de comportament și se asociază stările depresive cu tuburările anxioase. Astfel, un copil poate brusc să nu mai stea singur în cameră, să manifeste frică de întuneric, animale, lucruri noi etc.
  4. adolescenți – plimbări prelungite, fără țintă, uneori fuga de acasă, adicții de jocuri sau de internet, autoaprecieri negative (nu sunt în stare de nimic), stimă de sine scăzută, rezultate școlare slabe, hipersomnie, agresivitate, dificultate de concentrare, tentative de suicid (rată mult mai mare decât la copii), accidente, sarcini nedorite, abuz de substanțe, autovătămare etc. Uneori, depresia la adolescenți poate fi asociată cu tulburări de nutriție.

 

Terapiile de scurtă durată, mai ales cele cognitiv -comportamentale, propun o serie de intervenții care și-au dovedit utilitatea în cazul copiilor și adolescenților:

  • asumarea progresivă a unor sarcini, cu urmărirea efectelor afective ale acestora asupra copilului;
  • programarea unor activități plăcute pentru copil, cu scalarea plăcerii în timpul acestora;
  • creșterea stimei de sine prin notarea și evidențierea activităților de succes, a progreselor etc.

 

[1] Richard S. Lazarus, Emoție și adaptare – O abordare cognitivă a proceselor afective, Editura Trei

[2] Linda Wilmhurst, Psihopatologia copilului. Fundamente, Polirom 2007

[3] Louis Vera, Jaques Leveau, Terapii cognitiv-comportamentale la copii și adolescenți, Polirom 2009

 

Autor: Psiholog Alexandra Nae

 

În studiul realizat de Maria Ladea (2001) privind importanța diagnosticării depresiei la persoanele vârstnice, s-au evidențiat dificultãtile de evaluare a depresiei la vârstnici, ce includ: tendinta de a nega sentimentele de depresie, predominanța acuzelor somatoforme și coexistența a tulburãrilor cognitive (Burns et al., 1999). De asemenea, majoritatea studiilor din acest domeniu confirmă faptul că, aproximativ o treime dintre persoanele vârstnice care prezintă semnificaiv mai multe simptome depresive, nu admit dispozitia depresivă, ci invocă frecvent simptome somatice, sentimente de gol interior, singurătate sau tulburãri de memorie (Copeland si Wilson, 1989).

Din punct de vedere al particularităților clinice în cazul depresiei la persoanele vârstnice, în studiul realizat de Grecu Gheorghe și colaboratorii (2001) s-a descoperit că persoanele de peste 65 de ani se află într-o etapă a vieții caracterizată prin pierderi din ce în ce mai semnificative, cu un impact crescut asupra trăirilor emoțional-afective și relaționale. Din acest motiv, prevalența depresiei în rândul persoanelor vârstnice este foarte ridicată (15-25% dintre vârstnicii instituționalizați; 5% dintre vârstnicii aflați în spitale de asistență primară și 3% dintre cei care locuiesc în comunitate, cu familia). De asemenea, s-a constatat că factorii de risc depresogen sunt aproximativ similari cu cei care afectează adulții, însă efectele acestora sunt mai intense și vin pe fondul unei comorbidități medicale (care limitează activitățile cotidiene); acest lucru fiind o trăsătură particulară a depresiei persoanelor vârstnice.

„Complianța slabă a depresivilor vârstnici, augmentată atât de lipsa suportului familial și de alți factori psihosociali (doliu, pensionare sau izolare socială și altele), cât și de suferințele organice, alcool și/sau drog dependentă, precum și efectele indezirabile ale medicației, constituie destul de frecvent obstacole în procesul unei terapii adecvate”. Prin urmare, administrarea tratamentului medicamentos antidepresiv, în doze adecvate pe o perioadă suficientă de timp, oferă cea mai bună șansă pentru vindecare, susțin autorii. De asemenea, menținerea terapiei administrate în aceeași doză asigură prevenirea recăderilor. Alături de antidepresive, un rol important în terapia vârstnicilor depresivi îl au: terapia electroconvulsivantă, terapia psiho-socială, psihoterapia cognitivă și comportamentală, precum și suportul social și mentinerea în comunitate.

Din punct de vedere al comorbidităţilor somatice în cazul persoanelor vârstnice, în studiul elaborat de Ramona I. Herişanu s-au constatat următoarele: dintr-un numră de 513 persoane vârstnice, 466 (91,02%) au primit diagnosticul de depresie în momentul evaluării, iar 46 de pacienţi (8,98%) se aflau la primul episod depresiv. De asemenea, s-a constat că la femei (n=36; 78,26%) debutul depresiei a avut loc înaintea instalării bolii somatice, comparativ cu bărbaţii (n=10; 21,73%). În cazul pacienţilor cu depresie survenită ulterior bolii somatice, vârsta de debut a fost de 69,48 +/- 7,09; iar cele mai multe episoade depresive au apărut la persoanele cu 6 comorbidităţi asociate, diferenţele nefiind semnificative statistic între grupuri.

Acest studiu s-a derulat pe o perioadă de 2 ani, iar pacienţii au fost selectaţi dintre cei care s-au prezentat la medicul psihiatru cu un episod depresiv major. Criterii de selecţie: vârsta ˃ 65 ani; diagnostic de depresie majoră; prezenţa comorbidităţilor medicale.

Concluziile extrase în urma prelucrării statistice a rezultatelor obţinute au fost sintetezate astfel: “depresia la persoanele în vârstă s-a asociat cu o incidenţă crescută a comorbidităţilor medicale, a fost mai frecventă la femei, iar durata de timp scurs între debutul bolii somatice şi apariţia depresiei a fost dependentă de numărul comorbidităţilor asociate şi prezenţa bolilor cardiovasculare.

Referinţe bibliografice

  1. Maria LADEA. (2001). Importanta diagnosticãrii depresiei la vârstnici. Rolul scalelor de evaluare. Revista Română de Psihiatrie.
  2. Gheorghe GRECU. (2001). Marieta GRECU-GABOR*, Serim S. GHENGIOMER, Particularitati clinice in depresia varstnicului. Revista Română de Psihiatrie.

Studiul privind evaluarea simptomelor somatice în tulburarea depresivă majoră (Alina Beldie, Elena Călinescu, 2009) a cuprins 100 de pacienţi diagnosticaţi cu tulburare depresivă majoră, conform criteriilor din DSM-IV tradus, fără afecţiuni somatice la momentul evaluării. Simptomele somatice au fost evaluate cu „Inventarul Simptomelor Somatice” (SSI), iar severitatea depresiei a fost evaluată cu „Scala de Depresie Hamilton” (HAM-D). Rezultatele obţinute au relevat faptul că majoritatea participanţilor au raportat simptome somatice ca: „oboseală”, „slăbiciune”, „epuizare cea mai mare parte din timp” (63% din aceştia au raportat un nivel crescut de severitate). De asemenea, s-au raportat  şi simptome ca: „sentimentul de a nu fi în cea mai bună formă fizică, le fel de bună ca majoritatea prietenilor”, într-un procentaj mai scăzut; iar cefaleea a fost cel mai comun simptom algic.

Autorii au relatat: „coeficientului Pearson indică o corelaţie puternică între scorurile SSI şi HAM-D (r=0.660), dar şi între anumiţi itemi ai SSI şi HAM-D cum ar fi: „oboseală, slăbiciune, epuizare” (r=0.64), „sentimentul de a nu fi într-o formă fizică la fel de bună ca majoritatea prietenilor” (r=0.52), „headaches” (r=0.50)”.

În concluzie, rezultatele prezentului studiu demonstrează o asociere semnificativă statistic între acuzele somatice şi tulburarea depreresivă majoră. Din acest motiv, evaluarea simptomatologiei somatice poate fi utila în diagnosticarea si estimarea severitatii tulburării depresive majore, precum şi în dezvoltarea de strategii terapeutice.

Un alt studiu, realizat de Daniela G. Glăvan și colaboratorii (2017), privind comorbiditățile somatice în depresia unipolară a conținut 5054 pacienți diagnosticați cu tulburare depresivă, internați pe o perioadă de cinci ani în Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, care prezentau o frecvență relativ crescută de boli cardiovasculare și hiperglicemie (în cazul pacienților de sex feminin). S-a constatat că evaluția tulburării mentale a fost influențată semnificativ de frecvența crescută a comorbidităților somatice, cât și de o perioadă mai lungă de internare. Aceste rezultate subliniază importanța abordării multidisciplinare a comorbidităților asociate în vederea îmbunătățirii rezultatelor tratamentului medicamentos  și, de asemenea, pentru a favoriza o bună recuperare în urma episoadelor depresive.

De asemenea, studiul replicat de Alexandra I. Mihăilescu și colaboratorii în anul 2016, după cel realizat în anul 1970 privind depresia în rândul adulților tineri cu boli somatice cronice, a relevat faptul că prevalenața depresiei în rândul persoanelor cu boli somatice cronice este de trei ori mai mare, comparativ cu eșantionul fără boli somatice. Scopul acestui studiu a fost de a analiza riscul de instalare a simptomelor depresive în rândul pacienților cu boli somatice cronice, având maxim 30 de ani.

Metoda folosită a fost cea din studiul inițial (din 1970); iar datele au fost analizate prin intermediul statisticilor descriptive, chi-square și regresie logistică.

Rezultatele acestui studiu au indicat că un număr de 1409 de pacienți (12.7%; N=11211), cu vârste de aproximativ 30 de ani, avea diagnostic de depresie. Dintre aceștia, 860 aveau comorbid hipertensiune (7.7.%) și 109 diabet (1%). Aceste date sugerează existența riscului crescut de apariție al simptomelor depresive în cazul acestor pacienți și, de asemenea, în cazul pacienților cu boli somatice „pure”, factorii de risc predispozanți apariției depresiei erau statutul socio-economic și diabetul (corelații obținute prin regresie logistică).

Autorii concluzionează că persoanele cu vârsta de maxim 30 de ani, având boli somatice cronice (ca hipertensiune și/sau diabet) sunt mai predispuse de a avea depresie și recomandă realizarea unui screening „agresiv” și prescrierea tratamentelor antidepresive.

 

Referinţe bibliografice

  1. Andreescu, C. et. all. (2007). Comorbid Anxiety Delays Treatment Response and Increases Relapse in Late-Life Depression: A Controlled Study. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 4.
  2. Beldie Alina,  Calinescu Elena. (2009). Evaluarea simptomelor somatice in tulburarea depresiva majora. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 2-3.
  3. Glăvan, G., Daniela, et. all. (2017). Somatic comorbidities in unipolar depression. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 3.
  4. Mihăilescu, I., Alexandra et. all. (2016). Depression in young adults with chronic somatic illness – an analysis of 1970 British cohort study. Revista Română de Psihiatrie. Nr. 2.