Ce este un atac de panică?

  • Atacurile de panică (AP) sunt eliberări intense de frică sau teroare (sunt mai mult decât o anxietate puternică sau o frică foarte intensă).
  • În timpul unui AP – sistemul ”fight-or-flight” se declanșează, iar corpul reacționează ca și cum te-ai afla într-un pericol iminent (simiar cu declanșarea unei alarme de incendiu, în absența unui incendiu).
  • Înaintea unui AP pot exista indicii care să îl anticipeze, însă există și AP-uri spontane.
  • De regulă, un AP durează câteva minute (deși pare că durează mult mai mult). Reacția ta poate să crească / reducă durata AP-ului.
  • În timpul unui AP, cel mai bun lucru pe care poți să îl faci este să aștepți ca „alarma” să se oprească.
  • Explicația psihologică: anumite senzații ale corpului sunt percepute negativ, interpretare ce duce la anxietate și, ulterior, la AP.
  • După un AP: a) încerci să eviți senzația de frică făcând anumite lucruri (spre exemplu, pastila de Xanax permanent în buzunar) și / sau b) eviți anumite situații (spre exemplu, să rămâi singur(ă) acasă, să mergi singur(ă) undeva, etc.). Aceste comportamente sunt de înțeles, însă ajută doar la menținerea și, în timp, la creșterea intensității senzației de panică.

Simptome:

  • bătăi puternice al inimi / palpitații,
  • transpirații, tremor / frisoane,
  • senzația de sufocare (respirație dificilă),
  • dureri în piept,
  • greață,
  • amețeală,
  • senzație de frig sau căldură,
  • senzația de amorțeală sau furnicături,
  • sentimental irealității sau al detasării de propria persoană,
  • frica de a „înnebuni” sau chiar frica de moarte.

Cele mai frecvente gânduri din timpul unui atac de panică:

  • „Voi înnebuni.”
  • „Mă voi face de râs.”
  • „Nu mă voi putea controla.”
  • „Voi începe să țip.”
  • „Voi avea un infarct.”
  • „O să leșin.”
  • „Voi intra în comă.”
  • „Am un AVC.”
  • „Nu voi scăpa.”
  • „O să fiu așa tot timpul.”
  • „O să mă sufoc.”
  • „Voi muri.”

Cum se tratează?

Tratamentul psihotrop (pastilele de la psihiatrie) ajută într-o foarte mică măsură. În peste 80% din cazuri, pastilele ajung să fie o asigurare (exemplu de gând: „dacă am pastila la mine, o pot lua DACĂ mi se face rău”).

Însă ce se întâmplă când îți uiți pastila în cealaltă pereche de pantaloni?

Dar când rămâi fără…?

Psihoterapia – deși pare mult mai costisitoare decât o cutie de pastile – nu crează dependeță. În schimb, ajută la:

  • Restructurarea gândurilor automate negative,
  • Învățarea unor tehnici de relaxare,
  • Detașarea de emoțiile negative prin: 1. Conștientizare, 2. Etichetare (labeling), 3. Acceptare și 4. Raționalizare.

Practic, doar 8-14 ședințe!